Gloria Buzău a schimbat antrenorul cu câteva zile înainte de startul pregătirilor. Aurelian Roșca îl va înlocui în funcție pe Ovidiu Mihăilă.
Aurelian Roșca (n. 27 decembrie 1967, Craiova) are un palmares de excepție și a antrenat echipele Corona Braşov, SCM Craiova (2015 – medalie de bronz, Cupa României), HCM Baia Mare (2015 – medalie de aur, Supercupa României; 2016 – medalie de argint, Campionatul Național; 2016 – medalie de bronz, Cupa României; 2016 – sferturi de finală, Liga Campionilor EHF), CSM București, HCM Rm. Vâlcea, Dunărea Brăila și, în două rânduri, naționala de junioare. A fost secund la Oltchim Râmnicu Vâlcea și Rulmentul Braşov. Tehnicianul are două medalii de aur cu echipa de junioare a României, prima la Campionatul European din 1999 (Germania), cea de a doua la Campionatul Mondial din 2014 (Macedonia).
