Mijlocașul Paul Anton a fost prezentat oficial de Dinamo București într-o conferință de presă organizată astăzi în cantonamentul de la Săftica, la care a fost
Conducerea Universității Craiova și directorul tehnic Sorin Cârțu au decis de comun acord rezilierea contractului, informeaza site-ul official al clubului oltean. Sorin Cârțu a fost
UEFA a comunicat datele care formează calendarul competițional 2016-2017 în ceea ce privește cupele europene.Jocurile din cadrul primului tur preliminar au fost programate chiar la
În perioada 6-8 septembrie, s-au disputat jocurile din runda a opta a preliminariilor Campionatului European 2016, ce va fi găzduit de Franța GRUPA A ► Letonia
Fotbal Club Voluntari anunta pe site-ul oficial ca jucatorul Mihai Costea a fost transferat liber de contract dupa despartirea de Steaua si a semnat un
Clubul Pandurii Târgu Jiu a ajuns la un acord cu echipa Dinamo Bucuresti, pentru transferul mijlocaşului Paul Anton informează site-ul oficial al clubului bucureștean. În
Echipa națională a României va disputa luni seara un meci extrem de important cu Grecia, în perspectiva calificării la turneul final al Campionatului European din
Handbaliștii de la Dinamo au invins sâmbătă, într-o partidă contând pentru turul 1 preliminar al Cupei EHF, formația Energia Tg. Jiu scor 38-24. Dinamo –
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More