Continuă protestele în Sport și Tineret. Angajaţii MTS, în grevă, nemulțumiți de salarii!

Sindicatul Național Sport și Tineret protestează în numele a peste 3500 de salariați din Sport și Tineret care s-au săturat de salariile mici. Sindicatul National Sport și Tineret protestează în numele a peste 3500 de salariați din Sport și Tineret care s-au săturat să fie bătaia de joc a conducerii ministerului. În urma aplicarii prevederilor Legii salarizării 153/2017, 70% din personal, indiferent de vechime, studii, funcție, este plătit cu 1300 lei net/lună, informează SNST.

Update ora 14,00 Protestatarii au ajuns la Guvern1

 

Protestul vine după ce vinerea trecută angajaţii Ministerului Tineretului şi Sportului s-au aflat în grevă, între orele Agajatii de la Ministerul Tneretului si Sportului vor picheta ministerul. Salariații sunt nemulțumiți de salariile pe care le primesc și de modul în care s-a aplicat legea salarizării.

Protestul de pe 2 august va fi urmat de un marş spre Camera Deputaţilor şi Guvern – o parte dintre protestatarii vor pleca spre Parlament, iar alţii vor merge la Guvern, unde vor depune revendicările,în acest interval, salariaţii din teritoriu protestează în faţă propriilor instituţii.


Mitingul celor mai nedreptatiti bugetari – sport si tineret

„Sindicatul National Sport si Tineret SNST, afiliat la Federatia PUBLISIND si Blocul National Sindical, structura majoritara si reprezentativa totalizand 2000 de membri din 3500 de salariati, organizeaza miting de protest urmat de un mars spre Guvern, in data de 2 August 2018 incepand cu ora 10,00 la sediul Ministerului Tineretului si Sportului din Str. Vasile Conta nr. 16.            

Probleme si revendicari

  1. in cadrul subordonatelor MTS sunt salarii diferite pentru functii similare; solicitam egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat in plata pentru functii similare
  2. lipsa de personal si supraincarcarea cu sarcini a angajatilor existenti; administratorul este si mecanic si fochist si instalator si sofer etc; cumulul de functii este dus la extrem, fara beneficii salariale dar cu toata raspunderea presupusa de gama integrala de atributii
  3. MTS este imun la orice propunere de corectare a situatiei salariatilor si respinge dialogul constructiv; putinele intalniri se produc cu greu si fara finalizare concreta
  4. 70% dintre salarariati au venituri de 1.300 de lei net fara diferentiere in functie de studii, functii, raspundere sau complexitatea muncii
  5. functiile specifice (medic, asistent medical, kinetoterapeut, psiholog, maseur, sofer, receptioner, cameriste, profesor – antrenor) sunt incadrate incorect si neunitar; marea majoritate a salariilor sunt aproape de minimul brut pe economie;
  6. nu se acorda sporul/gradatia de vechime; sunt platiti la fel si angajatii cu 1 an si cei cu 35 de ani vechime; desi exista hotarari judecatoresti care spun ca gradatia de vechime se acorda la salariul de baza minim brut si nu este inclus in acesta, MTS refuza aplicarea acordarea gradatiei de vechime
  7. exista situatii de inechitate salariala in care noul angajat are salariu mai mare decat cel cu vechime
  8. nu este platita munca in zilelele de sambata, duminica si sarbatoare legala si nici munca suplimentara
  9. pontajele nu reflecta situatia reala iar MTS refuza sa intervina in aceasta problema; daca s-ar efectua pontarea corecta conform Codului muncii, ar fi evidentiate sute de mii de ore suplimentare prestate anual
  10. nu se mai acorda sporul de 25% pentru antrenorii care au sportivi la lotul national
  11. incepand cu 1 ianuarie 2018 antrenorilor cu sportivi la lotul national le-au scazut veniturile
  12. in MTS in afara salariului de baza nu se acorda nici un spor prevazut de lege
  13. nu se aplica noul regulament de sporuri pentru conditii de munca la nivelul MTS si al unitatilor subordonate, din motive bugetare; MTS nu confirma solicitarea fonduriolor necesare la rectificarea bugetara
  14. MTS impune o salarizare inechitabila in federatiile sportive nationale, respectiv salariul minim pe economie, fara diferentiere dupa functie, studii, vechime etc.
  15. Nu se acorda voucherele de vacanta in toate structurile subordonate MTS, iar impozitarea a fost realizata neunitar

Calendarul integral de actiuni decise de SNST:

1. Joi, 2 august 2018 – Greva de avertisment, ziua a II-a

  • incetarea activitatii intre orele 10.00-12.00 in Sport si Tineret
  • in intervalul mentionat, salariatii vor protesta in fata propriilor institutii

2. Joi, 2 august 2018, intre orele 10.00 – 12.00 MITING DE PROTEST la MTS

  • vor participa 400 de persoane din Bucuresti si din tara,
  • mitingul va fi urmat de un mars spre Guvern – unde se vor depune revendicari

3. Miercuri, 8 august 2018, GREVA GENERALA

  • incetarea totala a activitatii in Sport si Tineret pana la solutionarea revendicarilor, se arată în comunicatul SNST.

 

Citește si...

Proteste în sport înaintea Jocurilor Olimpice

Ionuț Popa

Stadionul din Giulești, Rapid și filmele cu mafioți!

Oana B

Nesimțire marca ProArena, Imagini în DIRECT cu o jucătoare care își pierde cunoștința

Mircea M

Avem voie să facem sport în România?

C. Sabău

Federația Română de Fotbal împlinește azi 94 de ani

Redacția

Andrada Vincze, psiholog sportiv: „Nu trebuie avem așteptări nerealiste cu privire la performanță

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More