Ion Geolgău este noul manager al Departamentului Scouting din cadrul FRF

Fostul internațional în vârstă de 55 de ani a preluat acest rol de la Aurel Țicleanu, coechipierul său atât la echipa de club, cât și la echipa națională, care a ales să revină pe bancă în calitate de antrenor principal.

Aurel Țicleanu, managerul Departamentului de Scouting din cadrul Federației Române de Fotbal în perioada 2014-2016 a predat ștafeta unui coleg de generație. În urma revenirii sale pe banca unei echipe de club, rolul pe care l-a îndeplinit până acum a fost preluat de Ion Geolgău, fost internațional cu 23 de prezențe în echipa națională. Cei doi au fost coechipieri la Universitatea Craiova, în perioada 1976-1985, și au făcut parte din generația care a calificat România la primul Campionat European în formatul său modern, la Euro 1984.

”Cu un ochi plâng, pentru că las o echipă tânără, dinamică, alături de care am făcut multe lucruri bune. Cred că va veni vremea în care aceste lucruri se vor vedea și se va vorbi despre ele. Cu un alt ochi râd, mă bucur, pentru că eu sunt tehnician de structură și mă întorc la ceea ce știu să fac cel mai bine”, spune Aurel Țicleanu pentru FRF TV.

 

Citește si...

Handbalul, profesioniștii FRH și rețelele de socializare 

Mircea M

La un an după moartea sportivei Iryna Glibko

Ionuț Popa

Cristina Neagu, emoţionată după ce a fost decorată la Cotroceni

Redacția

VIDEO Cristina Neagu a fost decorată de președintele Ilie Bolojan

Redacția

Asociația Presei Sportive după discrepanţele FRH

Redacția

Steagul României, luat la mişto de FR Handbal

Mircea M

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More