Campioana României la volei masculin, a anunțat că Ivan Raič revine la Galați. Voleibalistul croat, a câștigat campionatul cu Arcada Galaţi în sezonul 2018-2019.
Raič are 32 de ani, evoluează în aceste zile la turneul final al Campionatului European.
„Este o veste bună că l-am readus pe Ivan la CSM Arcada, doar vorbim despre un jucător care și-a demonstrat calitățile în sezonul în care clubul nostru a câștigat primul titlu național. Acum putem spune că avem echipa completă pentru noul sezon, cu amendamentul că Ivan și conaționalul său Šestan sunt la reprezentativa Croației, pentru Europene!” a declarat Marius Pîrvu, managerul secției de volei CSM Galaţi.
