Pandurii ar putea pierde și așa puținii jucători de valoare. Tânărul Yasin Hamed se află în atenția celor de la CFR Cluj. Mijlocașul în vârstă de 17 ani a venit recent la Târgu Jiu și s-a dovedit a fi un jucător de bază în lotul lui Flavius Stoican. Surse citate de presa sportivă națională susțin că Yasin ar putea pleca la CFR Cluj, grupare cu care ar fi purtat deja discuții.
CFR Cluj îl socotește pe Yasin Hamed drept soluția ideală pentru respectarea regulii folosirii unui jucător sub 21 de ani în meciurile de Liga 1. Pentru sezonul viitor, ardelenii îi mai au eligibili numai pe Cosmin Sîrbu (mijlocaș, 21 de ani) și pe Alexandru Chiriță (mijlocaș ofensiv, 20 de ani). Cel din urmă vine, însă, după o accidentare gravă și cei de la CFR vor să se acopere, în eventualitatea în care nu va reveni la forma dinainte. Hamed a început fotbalul în orașul natal, la Liberty Salonta, apoi a trecut pe la LPS Bihorul, înainte să fie luat de ASA Tg. Mureș, în 2016.
Tânărul a semnat cu Pandurii în ianuarie 2017. A fost cel mai tânăr jucător al formației din Tg. Jiu, care în acest sezon a fost pe locul al doilea în topul celor mai scăzute medii de vârstă din Liga 1 (24 de ani și 8 luni), după campioana Viitorul (22 de ani și două luni). 16 meciuri și un gol are Yasin Hamed în Liga 1 în acest sezon, în care a jucat pentru ASA Tg. Mureș și Pandurii Tg. Jiu. 50.000 de euro este actuala cotă de piață a lui Hamed, potrivit site-ului transfermarkt.de.
[themeum_category category=”stiri” layout=”carousel” title=”Noutati” maxpost=”9″] [themeum_video layout=”0″ title=”video” maxnum=”9″][/themeum_video]
