Tehnologia video pentru linia porţii va fi utilizată la finalele ediţiilor din acest sezon ale celor două competiţii continentale intercluburi, Liga Campionilor şi Europa League, după cum a anunțat un purtător de cuvânt al UEFA, informeaza agerpres.
Tehnologia video pentru linia portii, la Euro 2016!
Această tehnologie, care stabileşte cu exactitate dacă o minge a depăşit complet linia porţii, pentru a elimina astfel fazele controversate, a fost utilizată, deja, la Cupa Mondială din 2014, fiind testată cu succes şi în principalele ligi naţionale din Europa.
UEFA anunţase iniţial, cu ocazia Comitetului său executiv din luna ianuarie, că sistemul va fi folosit începând cu faza grupelor viitoarei ediţii a Ligii Campionilor, urmând să fie utilizat în paralel cu arbitrii adiţionali, care vor continua să monitorizeze activitatea din suprafaţa de pedeapsă.
Tehnologia pentru linia porţii va fi folosită şi la turneul final al Campionatului European din Franţa, programat între 10 iunie – 10 iulie 2016, la care va participa şi reprezentativa României.
