Unirea Dej câștigă trei puncte la Baia Mare

Voleibaliștii Dejeni au obținut miercuri, o victorie extrem de importantă pe terenul echipei Știința Explorări Baia Mare, trei puncte cu care echipa pregătită de Marius Dascălu urcă pe locul al șaselea în clasamentul ligii naționale.

Știința Explorări Baia Mare – Unirea Dej 1-3 (-17, -19, 23, -20)

Băimărenii au început foarte slab jocul, cu o preluare extrem de nesigură. Unirea a câștigat primul set fără emoții, cu 25-17. În setul al doilea gazdele au avut o recepție mai bună, dar nu au avut atac, astfel dejenii s-au impus cu 25-19. Cu tânărul Alexandru Dragomir în teren, pe postul de ridicător, Știința Explorări a jucat mult mai bine în setul al treilea, au condus cu 19-14, oaspeții au revenit însă în joc și au egalat la 23 dar băimărenii au reușit să se impuna la 23. Fără Cristian Imhoff în teren (probleme cu viza), Explorări a avut probleme în atac în setul 4, care a fost adjudecat de Unirea cu 25-20.

„A fost un meci greu, după cum ne așteptam. Dejul nu a jucat extraordinar, dar Unirea are o echipă omogenă, cu rezerve la nivelul titularilor, și s-a descurcat mai bine decât noi. Noi suntem inconstanți, probabil din cauza lipsei de experiență a unor jucători. Vom munci în continuare și încercăm să ne îmbunătățim jocul”. a declarat Dragoș Răileanu .

După această victorie de trei puncte, Unirea Dej urcă pe locul șase în clasamentul DivizieiA1, cu 19 puncte acumulate, la un punct în fața Stelei, ocupanta locului șapte. În următoarea etapă Unirea Dej primește vizita echipei SCM U Craiova, partida fiind programată pe 9 februarie de la ora 18,00.

Rezultatele etapei a 14-a:

Clasament:

VM 2018-2019 Faza 1

LocEchipaPtsJVÎSCSPPCPPSR
171292367930258921472.633
269292457829254122402.690
364292277135240521362.152
4462916135852246424351.115
5452814145147222421461.085
6322912174463231124660.698
728199103536156415890.972
814194152048137916070.417
914195141948134915620.396
107191181652141816650.291
110100102305547950.067

[themeum_category category=”handbal” layout=”carousel” title=”” maxpost=”9″]

Citește si...

Clasament Divizia A1 M după patru runde

Mircea M

Programul etapei a cincea un meci va fi televizat

Mircea M

Zalăul este noul lider în Divizia A1

Ionuț Popa

Schimbare de lider în Divizia A1 M. Rezultatele și clasamentul după runda a patra

Mircea M

Craiova învinsă în decisiv la Dej

Mircea M

Etapa a patra a Diviziei A1 la volei masculin începe vineri. Sâmbătă, un meci va fi televizat

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More