Sport Club Municipal Craiova a ajuns la un acord cu voleibalistul Hernandez Wilfrido Encarnacion. În vârstă de 33 de ani, jucătorul din Republica Dominicană evoluează
Doamna Elisabeta Lipa, președintele Agenției Naționale pentru Sport, i-a primit astăzi pe membrii echipei naționale de volei masculin, alături de conducerea federației de specialitate. Doamna
Unul dintre cei mai importanți conducători de club din handbalul românesc (a fost conducător și la fotbal), Viorel Maier, care a activat la clubul Minaur
Știința Explorări a câștigat prima partidă de verificare, într-un meci disputat sâmbătă, în Sala Sporturrilor „Lacăr Pană” în compania formației Unirea Dej. Știința Explorări Baia
CSM Târgu Jiu a obținut, sâmbătă, 16 septembrie, a doua victorie consecutivă în actuala ediție din Liga Florilor! Echipa pregătită de Liviu Andrieș și Andrei
Selecționata masculină a României și-a încheiat parcursul la Campionatul European de voleimasculin. Odată cu disputarea ultimelor meciuri din sferturile de finală, am aflat și pe
Italia a fost învinsă sâmbătă, la Roma, de reprezentativa Poloniei, în finala Campionatului European la volei masculin. Bronzul european a revenit Sloveniei, antrenată de Giani