Selecționata României a învins vineri, la Riga, reprezentativa Letoniei, scor 3-2, în primul meci din European League 2026. La turneul din Letonia, tricolorele vor mai
SCM Craiova a anunțat două transferuri la echipa masculină de volei. Oltenii au terminat sezonul pe poziția a șaptea iar conducerea clubului a început mutările
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au efectuat miercuri descinderi la sediul Consiliului Județean Brăila, de unde au ridicat documente ce vizează activitatea clubului de handbal Dunărea
Comisia Centrală de Disciplină, în prezența membrilor: Vasile Daniel – preşedinte, Vicea Viorel – vicepreşedinte și Dincă Valerică – membru, a decis sancționarea clubului CS
Antrenorul principal Maurizio Castellano și preparatorul fizic Mattia Galluzzi nu vor mai continua alături de CSM Corona Brașov în sezonul următor, se arată în comunicatul
În iunie, naționala României va disputa două partide de pregătire, primele ale lui Gheorghe Hagi în noul său mandat ca selecționer al primei reprezentative: Marți,
Federația Română de Handbal a stabilit programul turneului de baraj pentru menținere / promovare în sezonul 2025-2026 atât la masculin cât și la feminin. Competiția
Clasament final în sezonul 2025-2026. Dinamo a câștigat al 20-lea titlu din istorie, al doilea consecutiv, după cea mai disputată finală din ultimii ani. Arcada
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More