Ministerul Sportului a anunţat, joi, într-un comunicat, că a fost semnat contractul de finanţate pentru reabilitarea energetică a Sălii Polivalente din Bucureşti cu fonduri din
CSU Sibiu a reuşit o victorie dramatică în faţa formaţiei CSO Voluntari, cu scorul de 74-73 (22-10, 18-20, 15-15, 19-28), miercuri seara, pe teren propriu,
Unirea Dej a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 3-2, miercuri, în deplasare, în derby-ul judeţului Cluj, desfăşurat în etapa a 16-a a Diviziei
CSM Lugoj s-a calificat în premieră în semifinalele Cupei Challenge la volei feminin! Performanță excepțională reușită de deținătoarea Supercupei României, calificare pentru prima dată în
Tribunalul Arbitral al Sportului a emis în cursul zilei de luni, 6 februarie, decizia în cazul privind licența de pariticipare în competițiile europene a clubului
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că nu poate spune că bugetele alocate federaţiilor pentru 2023 sunt de ajuns pentru înalta performanţă,
Consiliul Director al Federației Române de Volei a decis ca, începând din faza a doua a campionatului, toate partidele televizate să beneficieze de sistemul video
Fost președinte al echipei gorjene, Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a vorbit recent despre dispariţia clubului Pandurii Târgu Jiu.”Faliment, dar cu resurse financiare în cont!