In perioada 8-10 noiembrie, la Baku, in Azerbaidjan au loc Campionatele Mondiale de Judo rezervate sportivilor cu deficiente de vedere. Romania a reusit o clasare
În această lună, naționala României dispută două jocuri de pregătire, ultimele înaintea debutului de anul viitor în preliminariile EURO 2024. Joi, 17 noiembrie, ora 18:30,
Interul stânga Jovana Kovacevic, de la SCM Râmnicu Vâlcea, s-a accidentat grav în meciul pe care naţionala Serbiei l-a pierdut în faţa Danemarcei, cu 21-34,
Clubul Sportiv Universitatea Cluj a anunțat cu durere trecerea în neființă a lui Mihai Zară, colaborator al secției de atletism. În prodigioasa sa carieră de
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a afirmat, marţi, în şedinţa comună a Comisiilor pentru tineret şi sport din Senat şi Camera Deputaţilor, unde a fost dezbătută
Italianul Nicolo Napoli a semnat un contract cu Fotbal Club Universitatea 1948 până în vara anului 2023, a anunţat, miercuri, clubul craiovean pe pagina sa
Clubul CS Minaur a anunţat un transfer, este vorba de interul stânga Sanja Vujovic (fostă Damnjanovic). Handbalista se află alături de echipa pregătită de Raul
Norvegia, deţinătoarea titlului, şi Suedia şi-au asigurat calificarea în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin – EHF EURO 2022, găzduit de Slovenia, Macedonia
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More