Poloneza Natalia Nosek va evolua din sezonul viitor la echipa feminină de handbal SCM Craiova, a anunțat, marți, clubul din Bănie pe pagina de socializare.
Rapid București a terminat la egalitate cu SCM Râmnicu Vâlcea, 38-38 (19-18), în Giulești, oaspetele marcând golul egalării în ultima secundă, prin Nathalie Hagman, din
Echipa de volei masculin Dinamo București a câştigat titlul naţional, după a treia victorie în fața campioanei, Corona Brașov, scor 2-3, în finala Diviziei A1M.
Selecționata feminină de handbal a României a învins-o pe Italia, în deplasare, în manșa tur a barajului pentru Campionatul Mondial de la finalul acestui an,
Arbitrajul în handbalul românesc incă odată în centrul atenției. Meciul dintre CSU Suceava și CS Minaur Baia Mare, încheiat la egalitate 36-36, din cadrul etapei