Tinand cont de pandemia Covid-19, precum si de previziunile medicale epidemiologice din tara noastra, specialistii tragand semnale de alarma si anuntand o posibila noua crestere
Fotbalistul echipei CFR Cluj, Denis Ciobotariu, a fost împrumutat până. la finalul ediţiei 2021-2022 a Ligii I la FC Voluntari „Cluburile FC Voluntari şi CFR
Universitatea Cluj a ajuns la un acord privind rezilierea contractelor cu șapte dintre jucătorii care au făcut parte din lotul condus de Erik Lincar în
Dan Gîrleanu, unul dintre cele mai sonore nume ale voleiului românesc, a semnat un acord cu clubul Dacia Mioveni pentru preluarea conducerii tehnice a echipei
Danezul Morten Soubak şi-a prelungit cu doi ani contractul cu echipa feminină de handbal Dunărea Brăila, a anunţat, joi, clubul, pe pagina sa de Facebook.
Elizabeth Omoregie, una dintre cele mai iubite tigroaice, a semnat prelungirea contractului cu CSM București! Sosită în 2018 la București de la Krim Ljubljana, multipla
Restricțiile în urma pandemice din acest an nu au ocolit Clubul Sportiv Universitatea Cluj. Cu toate acestea, s-au făcut eforturi uneori dificile, de participare a