În acest sezon European, Vicecampioana României, Volei Municipal Zalău s-a înscris în Cupa Challenge, competiţie în care sezonul trecut a ajuns până în optimile de
Accidentat în partida pe care prima reprezentativă a câștigat-o în Malta, Ionuț Nedelcearu va continua sub comanda lui Mirel Rădoi la selecționata U21, informează FRF.
A îmbrăcat tricoul Dunării 2 sezoane și se întoarce cu gânduri mari în Polivalenta din Brăila. Extrema naționalei României, Aneta Udristioiu revine la Brăila, informează
Conducerea echipei feminine de volei Dinamo a realizat mai multe transferuri spectaculoase pentru sezonul următor. O mutare importantă pe banca tehnică a fost anunțată pe
Medaliații de la recentele Campionate Europene de canotaj de la Lucerna, Elveția, au fost felicitați și premiați marți, la Palatul Victoria, de către premierul Viorica
Valorosul inter stânga va continua alături de echipa de suflet a bistrițenilor. Teodora Bloj a decis ca și în viitorul sezon competițional să joace pentru
Federaţia Română de Handbal Feminin a anunţat data începerii noului sezon competiţional, ediţia 2019-2020 urmând să debuteze în data de 31 august. Sistemul competitional rămâne
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More