30.000 de lei amendă pentru nerespectarea „Legii Novak”

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri, printr-o decizie definitivă, că ordinul dat de către ANS la inițiativa fostului președinte, Eduard Novak, și publicat în Monitorul Oficial în 9 iulie 2022, este corect și federațiile trebuie să-l pună în aplicare.

Ordinul se APLICĂ doar echipelor finanțate din bani publici!

„Ponderea de participare a sportivilor de performanță români, la nivel de senior și tineret, la competițiile sportive naționale oficiale nu poate fi mai mică de 40% din totalul de sportivi participanți care pot evolua în teren pe parcursul unui meci, pentru fiecare echipă”.

Federația Română de Handbal are acest aliniat în regulamentul de desfășurare a competițiilor „Ordinul Novak”, iar cluburile din ligile naționale ar trebui sa aibe pe foaia de joc 7 sportivi români din totalul de 16. Amenda pentru nerespectarea „Ordinului Novak” este de 30.000 lei și acest lucru intră în atribuțiile Direcțiilor Județene pentru Tineret și Sport, DJTS, ai căror inspectori trebuie să urmărească respectarea „Ordinului Novak”.

Săptămâna trecută conducerea FRH a discutat cu șefii echipelor din ligile naționale despre modul în care jucătorii români pot evolua mai mult la formațiile de club, iar decizia va fi finalizată și votată la următoarea ședință a Consiliului de Administrație.

Citește si...

România și-a aflat adversarele de la EURO 2026!

Redacția

Gheorghe TADICI susține echipa lui Sorin Dinu și Ramona Farcău la conducerea FRH

Redacția

Zalăul s-a calificat în semifinalele Diviziei A1

Redacția

Cupa României merge la Zalău! Brașovul a încălcat regulamentul!

Redacția

Gloria Bistrița aproape de titlu național!

Redacția

Blajul, gazdă pentru finalele Cupei României 2026 la volei masculin și feminin

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More