30 de ani de când Explorări devenea prima campioană națională din provincie

După 44 ani de supremației a echipelor din București în voleiul masculin românesc, Universitatea Explorări devenea, în 13 mai 1993, prima campioană națională din provincie.

Performanța de acum 30 de ani a fost obținută după o finală cu Dinamo București, disputată după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Explorări a câștigat primul joc desfășurat în capitală cu 3-1, după care l-a pierdut pe cel de-al doilea cu același scor. Au urmat două partide pe teren propriu, ambele câștigate de băimăreni, cu 3-1 și 3-0.

La finalul ultimei întâlniri, Explorări a cucerit titlul de campioană, într-o atmosferă extraordinară. Sala polivalentă din Baia Mare a fost arhiplină, la ultimele două întâlniri, suporterii fiind prezenți și în spatele porților de handbal.

La 41 de ani, antrenorul secund Adrian Arbuzov, simbolul voleiului băimărean, a și jucat un meci în acea ediție de campionat. Albanezul Arjan Korca a fost primul jucător străin din istoria sportului băimărean. Aflați pe teren la cucerirea titlului național din 1993, Marius Botea și Sorin Pop sunt acum antrenorii echipei Știința Explorări.

Lotul echipei „U” Explorări Baia Mare, ediţia 1992-1993:

Adrian Moroianu, Marius Botea, Stelian Grozav, Oliver Alexa, Arjan Korca, Sorin Pop, Tamaş Hall, Vasile Petrețchi, Florin Crăciun, Virgil Onac, Claudiu Podar, Sorin Pușcaș. Antrenor principal: Mircea Spătăcean. Antrenor secund și jucător: Adrian Arbuzov.

Citește si...

Extremă din Norvegia la Minaur Baia Mare

Redacția

Sportivii loturilor naționale beneficiază de dublă asigurare!

Redacția

Transfer din Cuba la Dinamo

Redacția

Cursuri obligatorii pentru antrenorii de handbal! FRH mai adaugă o TAXĂ!

Redacția

CSM Târgu Jiu va debuta în noul sezon pe teren propriu, cu CSM Târgu Mureș

Redacția

Program SF în Liga Florilor!

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More