Adin Cojocaru: Participarea la o ediţie a Jocurilor Olimpice este un obiectiv pe termen lung al FRV

Preşedintele Federaţiei Române de Volei (FRV), Adin Cojocaru, a precizat, pentru AGERPRES, obiectivele Federației Române de Volei pentru anul 2024.

În ceea ce priveşte obiectivele pentru anul următor, acestea sunt axate în principal pe calificările echipelor naţionale.

„În 2024 începem cu o serie de calificări în zona juvenilă, pentru că învingătoarele de la turneele balcanice merg la Campionatul European. În calificări pentru Europene intră şi U18 şi U20. Naţionala masculină de seniori va participa în Golden League, unde obiectivul este intrarea în Final4, iar apoi încheie anul pentru că este deja calificată la Campionatul European. Reprezentativa feminină de la sfârşitul lunii august intră în calificările pentru Campionatul European, care se vor realiza sub formă de turnee, unul în 2024 şi altul în 2025”, a spus Cojocaru pentru sursa citata mai sus.

Participarea la o ediţie a Jocurilor Olimpice este un obiectiv pe termen lung al Federației Române de Volei.

„În strategia noastră pe termen lung apare ca o încercare de pătrundere în zona calificării la Jocurile Olimpice din 2028. Însă ţinta finală şi obiectiv rămân Jocurile Olimpice din 2032. La volei sistemul de calificare la Jocuri este unul dificil. Din cele 12 echipe participante, una este ţara organizatoare, plus cele cinci câştigătoare ale titlurilor continentale. Aşadar rămân şase locuri libere pentru restul lumii, care se ocupă în urma a două turnee preolimpice. La fiecare turneu preolimpic participă câte opt echipe naţionale în funcţie de clasamentul mondial. Deci doar aşa te invită la turneul preolimpic. Cu cât urci mai mult în clasamentul mondial, cu atât ai mai multe şanse să fii invitat şi să te baţi pentru calificare. Aşadar traseul e foarte dificil, dar noi vom încerca să îl parcurgem”, a menţionat Cojocaru pentruAGERPRES.

Citește si...

Minaur se impune acasă cu Slatina

Redacția

Florin Pera: ”Arbitrajul a influențat rezultatul”

Mircea M

Dinamo eliminată din Liga Campionilor

Redacția

Clasament marcatoare Liga Florilor după 9 runde

Mircea M

Craiova pierde în Belgia cu Greenyard Maaseik.

Redacția

Victorie pentru gălățeni cu Levoranta Sastamala, în preliminariile Challenge Cup

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More