Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că înfrângerea suferită de echipa naţională masculină a României în partida cu reprezentativa statului Kosovo este una dureroasă, precizând însă că nu se poate vorbi de o umilinţă.
„Umilinţă este un cuvânt greu şi e mult spus. E prea mult din punctul meu de vedere. În schimb pot spune că e o nefericire totală. Referitor la naţionalele recent înfiinţate, să nu uităm, Croaţia a devenit independentă în 1995 şi în 1996 a fost campioană olimpică. Adică în zona ex-iugoslavă nu prea poţi să spui că e o naţională nou-înfiinţată. Dacă ne uităm şi la ultimul Campionat Mondial, multe ţări din fosta Iugoslavie au fost acolo. Dar în contextul actual este o înfrângere care doare”, a declarat Dedu pentru sursa citata mai sus.
El a precizat că România mai are încă şanse de calificare la Campionatul European din 2022.
„Din punctul meu de vedere egalul din Kosovo a fost foarte greu de digerat, deci vă imaginaţi cum este înfrângerea de pe teren propriu. Cum privesc situaţia în momentul de faţă? A trecut, vom vedea ce s-a întâmplat. Antrenorul echipei naţionale m-a sunat de dimineaţă şi mi-a spus că va face o analiză. Şansele de calificare există în continuare şi, neputând da timpul înapoi, vom vedea ce putem face să fie bine la final”, a completat preşedintele federaţiei.
Ultimele meciuri ale României vor avea loc pe 28 aprilie, cu Suedia, la Sibiu, şi pe 2 mai, cu Muntenegru, la Podgorica.
