P 12 noiembrie, în etapa a 9-a a Ligii Florilor, TeraPlast Arena din Bistrița a găzduit derby-ul dintre echipa locală și SCM Râmnicu Vâlcea. Gloria Bistrița a trecut cu scorul de 35-33 de SCM Rm. Vâlcea, însă victoria a fost umbrită de scandalul care au avut loc în tribune.
Suporter lovit cu pumnul de un agent de pază
În legătură cu raportul suplimentar al observatorului delegat la jocul din cadrul competiției Liga Națională – feminină, etapa 9, dintre echipele CS Gloria Bistrița – SCM Râmnicu Vâlcea, din data de 12.11.2025, de la Bistrița și ținând cont de memoriul echipei S.C.M. Râmnicu Vâlcea privind evenimentele petrecute, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:
– sancționarea clubului S.C.M. RÂMNICU VÂLCEA cu penalitate pecuniară în cuantum de 5.000 (cinci mii) lei, dată limită de achitare 26.12.2025 pentru comportamentul neregulamentar al suporterilor proprii, constând în bruscarea și lovirea unor persoane oficiale (agenți ai firmei de pază), conform art. 82.2 lit. a) Punct 1 coroborat cu art. 82.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, sezonul competițional 2025 – 2026.
Suporterii vâlceni în centrul atenției, unde se duc ei se lasă cu scandal. Nu este prima dată când se întâmplă aceste scene.
Pe internet este un clip video în care se poate vedea cum suporterul echipei oaspete a fost lovit de cei care trebuiau să asigure ordinea, fără ca vreun oficial al echipei să intervină pentru a calma spiritele. Observatorul meciului a dormit pe el. Au fost scene care nu au ce căuta într-o sală de handbal!!!
Indiferent dacă erau ori nu băuți nu se procedează in acest fel. Dar de ce au fost lăsați să intre în sală? din moment ce anumiți suporteri aveau ceva „beri la bord”. Jandarmii au dormit? nu de alta , dar ei oricum au exces de zel la anumite meciuri . La câte întrebări nu se cunoaște răspunsul?
