Slovaca Anna Karolina Schmiedlova (60 WTA, 21 de ani) a câștigat a doua ediție a turneului BRD Bucharest Open, învingând-o în finală pe principala favorită, italianca Sara Errani, cu scorul de 7-6(3), 6-3. Jucătoarea din Slovacia este la al doilea trofeu WTA, primul obținându-l tot în acest sezon, în aprilie, la Katowice (Polonia).
„Încă nu îmi vine să cred că am câştigat. A fost un meci greu, Sara e grozavă, m-am concentrat pe fiecare punct, a fost greu. Mulţumesc Sarei pentru cuvintele frumoase spuse despre mine. Este o jucătoare tare, am avut o săptămână foarte bună şi o zi bună astăzi. Dacă jucăm săptămâna viitoare, aş putea să pierd cu ea, a fost probabil cea mai bună jucătoare cu care puteam să joc.
Am încercat să mă concentrez la fiecare punct. Am avut multe raliuri lungi. Am vrut sa joc mai mult cu forehandul, aşa m-a sfătuit antrenorul, dar eu am avut încredere în backhand-ul în cross, cred că e cea mai bună lovitură a mea.
E a doua oară când o iau pe mama cu mine şi câştig trofeul”, a spus Anna Karolina Schmiedlova la conferința de presă.
Finalista celei de-a doua ediții a BRD Bucharest Open și principala favorită a competiției din această săptămână, de la București, Sara Errani și-a felicitat adversara:
„A jucat extraordinar, a făcut un meci foarte bun astăzi. Eu am jucat cel mai bun meci al meu de săptămâna asta, felicitări Annei. Nu am fost obosită, doar că nu am putut găsi soluţiile pentru a câştiga puncte. Din cauza asta mă simţeam căzută mai mult moral, decât fizic”.
