La aproape trei săptămâni după demiterea lui Aurelian Roșca, SCM Gloria Buzău are un nou antrenor principal.
Adrian Chiruț (n. 28 iulie 1983, Suceava), fost handbalist de la CSU Suceava, Energia Târgu Jiu și Dinamo, vine la Buzău după cinci ani petrecuți pe banca echipei masculine CSU Suceava, cu care a promovat în primul eșalon.
Tehnicianul sucevean, deținător al licenței Master Coach, va debuta pe banca tehnică a Gloriei Buzău în primul meci din returul Ligii Florilor MOL, în deplasare, contra echipei CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud (5 februarie 2022).
