Argint, România! A doua medalie a canotajului românesc la Tokyo

Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Cosmin Pascari au cucerit cea de-a doua medalie pentru canotajul românesc la Tokyo 2020 – argint în proba masculină de patru rame.

În finala masculină a probei, cei patru tricolori au făcut o cursă excelentă pe care au încheiat-o cu timpul 5:43:37, la un vîrf de barcă de campionii olimpici din Australia (Alexander Purnell, Spencer Turrin, Jack Hargreaves, Alexander Hill) care s-au impus cu un nou record olimpic (5:42:76).

Pentru prima data după 20 de ani, reprezentanții Marii Britanii au ratat aurul olimpic în această probă. Mai mult, britanicii Oliver Cook, Matthew Rossiter, Rory Gibbs şi Sholto Carnegie, care au luat startul în finală, pe finalul cursei au deviat de la direcţie, fiind la un moment dat aproape de coliziunea cu echipajul italian format din Matteo Castaldo, Marco di Costanzo, Matteo Lodo, Giuseppe Vicino, care a încheiat pe locul 3.

România a obţinut a doua sa medalie la canotaj, după aurul câştigat de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, iar bilanţul canotajului românesc la Jocurile Olimpice a ajuns la 20 de medalii de aur, 20 de argint şi 9 de bronz.

Citește si...

European League 2026: România învinsă în trei seturi de Letonia!

Redacția

România (F), victorie cu Letonia în primul meci din European League 2026

Redacția

Clubul CS Minaur sancționat de FRH

Redacția

Două transferuri la Craiova!

Redacția

Percheziții DNA la Dunărea Brăila!

Redacția

Suspendare și amendă pentru Nicolae FĂT după scandalul de la Cupa României

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More