Ariana Pîrv: A fost un meci foarte greu. Sperăm să câştigăm în Bosnia!

Echipa feminină de volei a României a fost învinsă de Spania, cu scorul de 3-2 după 121 minute de joc, sâmbătă, în Sala Polivalentă din Alexandria, în Grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2019. Extrema naționalei, Ariana Pîrv, apreciază că adversarele au jucat cel mai bun volei al lor. Pîrv a intrat în teren în setul al doilea după accidentarea jucătoarei Adina Salaoru.

Spania – România 3-2 (22-25, 25-16, 25-23, 21-25, 15-13)

„A fost un meci foarte greu. Nu ne-am aşteptat ca Spania să joace atât de bine, mai ales că la ele am câştigat cu 3-0 și am avut o evoluție bună. Au jucat cel mai bun volei al lor. Îmi pare rău pentru public, pentru că ne-a susţinut până la ultimul punct şi ne-am simţit ca acasă. Ne pare rău şi sperăm să câştigăm în Bosnia.” a declarat Ariana Pîrv.

De la tricolore s-au remarcat BACIU Ioana cu 14 puncte, CAZACU Cristina și ONYEJEKWE Nneka Obiamaka fiecare cu câte 13 puncte. Cazacu a reușit 4 bocaje la fileu din cele 15 reușite de tricolore. La serviciu România a avut 14 erori, în timp ce Spania a greșit de 16.

Spania a obtinut calificarea la turneul final, care va avea loc în Ungaria, Polonia, Slovacia şi Turcia, în perioada 23 august – 8 septembrie 2019. Partida a fost arbitrată de italianul Mauro Carlo Goitre şi slovacul Lukas Kralovic.

Spania se află pe primul loc în clasamentul Grupei F, cu 11 puncte, fiind urmată de România cu 11 puncte, Bosnia 8 puncte, Letonia, 0 puncte. Primele două clasate se califică la turneul final.

Ultimele partide din Grupa F sunt programate pe 9 ianuarie, Bosnia – România (Lukavac, 18,00, ora României) şi Spania – Letonia. 

[themeum_category category=”handbal” layout=”carousel” title=”” maxpost=”9″]

Citește si...

Întăriri la Volei Alba Blaj

Mircea M

Anul Nou a adus un nou antrenor principal la Volei Alba Blaj

Mircea M

Alba Blaj rămâne pe final de an fără antrenor principal

Ionuț Popa

CSM Lugoj, victorie pe terenul campioanei!

Mircea M

CSO Voluntari a câştigat Supercupa României

Redacția

S-a stabilit țintarul Diviziei A1 la volei feminin, sezon 2024-2025

Mircea M

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More