Conducerea Federației Române de Handbal a încercat să mărească baremele arbitrilor din eșaloanele inferioare, dar Consiliul de Administrație al FRH a respins cu 14 voturi propunerea. O altă găselniță a FRH de a strânge bani, au fost TAXELE impuse pentru înscrierea echipelor la competiția organizată chiar de către Federația Română de Handbal, SUPERCUPA României.
Echipele calificate la acest turneu final, organizat de FRH, ar fi trebuit să achite suma de 23.000 de lei, cele opt echipe vor achita câte 19.850 de lei, informează handbalmania.ro.
Spre uimirea echipelor participante, dar și a noastră, cluburile ar fi trebuit să ACHITE contravaloarea trofeelor pentru care echipele se înfruntă la acest turneu final. O raritate în LUMEA SPORTULUI ROMÂNESC! Da sunteți normali la cap? cum adică echipele partipante la o competiție organizată de către voi să își achite trofeele, nu este de ajuns că ați pus taxă de participare ? Adică te califici la TURNEUL FINAL al SuperCupei României la handbal, dar trebuie să și plătești?
O altă aberație marca FRH, asta pentru că marea televiziune a impus programul, orele de disputare a jocurilor la SuperCupa României! Competiția va avea loc la Pitești (22-25 august), orele sunt pentru telespectatori , nu pentru suporterii care vor să vadă aceste meciuri la sală. Până la urmă care este rolul acestei competiții? Să ne uitam la TV, să ne luăm liber să putem vedea aceste meciuri? Dar nu va „TRĂZNIT” să faceți totul în două zile? Finalele să fie în ultima zi!
CERINȚELE PENTRU ORGANIZAREA SUPERCUPEI
- taxă de atribuire a dreptului de organizare a turneului Final 4 (15.000 EUR)
- plata baremurilor de arbitraj;
- plata chiriei sală pentru câte un antrenament/echipă și pentru jocuri;
- plata serviciilor de asistență medicală (ambulanța dotată cu sistem de resuscitare);
- plata transportului pentru oficialii turneului (arbitri, observatori F.R.H.)
- plata serviciilor de cazare şi masă pentru oficialii turneului(arbitri, observatori, reprezentanți ai F.R.H.) – 14 pers. x 2 zile – în limita sumelor prevăzute de HG 1447;
- plata premiilor speciale (cupa, plachete, medalii, trofee, diplome, banner foto);
- alte cerințe prevăzute în Caietul de Sarcini Media și Marketing.
Aceste aberații sunt pentru organizarea acestei competiții, adică tu FRH ceri taxă de atribuire a competiției în valoare de 15.000 euro iar după ceri și la fiecare echipe altă TAXĂ de participare? Da nu vă ajung banii? Nu mai știți ce să faceți acolo la FRH? Până la urmă rolul vostru care este ? că nu mai înțelegm, ați avut în fiecare an excedent bugetar!
Interesant este un paragraf apărut în regulament, pentru echipele participante , privind OBLIGAȚIA de a respecta ponderea deminim 40% a sportivilor xare sunt pe teren!!! Mai jos atasăm parte din articolul introdus de FRH, dar reamintim că prezentul regulament a fost aprobat de Consiliul de Administrație în ședința din data de 28 mai 2024 și intră în vigoare incepând cu data de 01.07.2024.
Nerespectarea de către cluburile de seniori şi tineret participante ȋn Liga Națională, Cupa României, SuperCupa României şi Divizia A, masculin și feminin a dispozițiilor privind obligația respectării ponderii de minim 40% sportivi de cetățenie română din totalul de sportivi participanţi care pot evolua pe teren pe parcursul unui meci, se sancționează conform Ordinului Ministrului Sportului nr. 84/2023.