Bogdan Burcea: Ușa echipei naționale este deschisă oricărei sportive, indiferent de vârstă

Noul selecționer al echipei naționale de handbal feminin a României, Bogdan Burcea, a convocat 20 de jucătoare pentru prima acțiune a lotului național pe anul 2020. Tricolorele se pregatesc la Bucuresti în vederea abordării turneului de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, care va avea loc în 20 – 22 martie, la Podgorica.

„Am convingerea că ne vom face datoria, ne vom angrena în acest proiect în următoarele două luni pentru a ne atinge obiectivele. Zilele de pregătire sunt foarte puține. Nu vom încerca să inventăm handbalul, însă vom impune o strategie pentru acest turneu, astfel încât să obținem calificarea la Jocurile Olimpice. Ușa echipei naționale este deschisă oricărei sportive, indiferent de vârstă. Ne interesează jucătoarele care pot performa, care din punct de vedere mental și fizic se pot alinia la cerințele înaltei performanțe. Cristina Neagu sper să fie sănătoasă, este o fată care își face treaba profesionist și care a dat o pildă la ultimul Campionat Mondial, jucând nerefăcută. Interesul nostru este să aliniem o echipă extrem de competitivă. De la Neagu știm ce să așteptăm, important este ca toată lumea să vină aproape de performanțele ei”, a declarat Bogdan Burcea.

Turneul preolimpic se dispută în martie, iar până atunci fetele vor mai avea o acţiune de pregătire, în februarie.

Muntenegru, Norvegia și Kazahstan sunt adversarele României în lupta pentru calificarea la Jocurile Olimpice. Doar primele două vor obține și biletele pentru Tokyo 2020.

Lotul României pentru prima acțiune:

Portari: Dumanska (SCM Rm. Vâlcea), Dedu (CSM București), Kelemen (HC Zalău)

Extreme stânga: Dincă (Gloria Bistrița), Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău)

Extreme dreapta: Seraficeanu (Minaur Baia Mare)

Interi stânga: Neagu (CSM București), Tiron (Dunărea Brăila), Severin (HC Zalău)

Interi dreapta: Alina Ilie (Gloria Buzău), Ana Maria Savu (SCM Craiova), Patricia Vizitiu (SCM Craiova)

Centri: Rotaru (Gloria Buzău), Dache (Dunărea Brăila), Țicu (SCM Craiova), Pristăvița (Gloria Bistrița)

Pivoți: Crina Pintea (CSM București), Lorena Ostase (CSM Slatina), Abed-Kader (HC Zalău)

Sportul înseamnă sanatate
Contact NsaTV