Bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului pe 2019 a fost aprobat de Parlament

Cu puține momente în urmă, în Plenul celor două Camere reunite ale Parlamentului a fost aprobat bugetul de stat al României pentru 2019, care prevede cel mai mare PIB din istoria țării noastre, peste 1.000 de miliarde de lei.

Ministerul Tineretului si Sportului beneficiază de o majorare ISTORICĂ, aproape dublă, 95% față de sumele primite în 2018 de la bugetul de stat.
Bugetul a trecut cu 275 voturi pentru.

Pentru anul 2019, bugetul MTS este de 658 milioane lei, ceea ce înseamnă o creştere cu aproximativ 95,19% a alocaţiilor de la bugetul de stat!

Iată și câteva dintre sumele mai importante prevăzute în noul buget pe 2019:

45 de milioane de lei – pentru plata premiilor sportivilor care obțin rezultate deosebite la competițiile internaționale

3,5 milioane de lei – pentru plata indemnizațiilor care se acordă sportivilor pe perioada pregătirii loturilor nationale şi participării la competiții

4.5 milioane lei – pentru finanțarea activității celor 35 de centre de tineret

5.000.000 lei – pentru participarea unui număr de 8.000 de copii la tabere;

3 milioane lei – pentru participarea a 7.000 de tineri la tabere sociale

30.000.000 lei – pentru finanțarea pregătirii si participării la competiții a sportivilor

9 milioane lei – pentru programul “România în Mișcare”, destinat elevilor din clasele V-VIII

57,5 milioane lei – pentru investiții. Din această sumă se vor finanța cheltuielile pentru realizarea unor investiții majore la compexurile sportive nationale Snagov, Lia Manoliu și Lascăr Pană Baia Mare

60 de milioane lei – pentru activitatea Comitetului Olimpic si Sportiv Roman

58.500.000 lei – pentru rente viagere care se plătesc unui număr de 516 foști mari campioni

5 milioane de lei pentru finanțarea a 65 proiecte cu peste 10.000 de tineri

8.000.000 lei – Indemnizații de merit

161 milioane lei – pentru finanțarea activităților federatiilor sportive nationale

Sportul unește oamenii – Cadoria
Sportul înseamnă sanatate