Bugetul Sportului pe 2022 va fi de 571 de milioane de lei, cel mai mare aprobat în ultimii ani

În cadrul conferinței de presă organizate ieri, Ministrul Sportului, Eduard Novak, a prezentat un raport al activității și realizărilor anului 2021 în sportul românesc, precum și principalele obiective pentru 2022.

„Cred că anul 2021 a fost un an de succes pentru sportul românesc. A început cu un buget aprobat destul de modest, de 521 de milioane de lei, și am ajuns la sfârşitul anului cu o execuţie de 629 de milioane de lei. Am primit susţinere din fondul de rezervă al statului, pentru trei evenimente sportive internaționale importante pe care le-am organizat, am dublat fondul de premiere a olimpicilor, am obținut fonduri și prin rectificarea bugetară. A fost un an al analizelor, am auditat instituțiile subordonate, pentru a înțelege unde sunt problemele, am luat o serie de măsuri pentru a regla ceea ce se putea face în această primă etapă, am identificat problemele și am demarat procesul de realizare a Strategiei Naționale pentru Sport.

În 2022, pornim cu motoarele turate, cu un buget aprobat, doar pe sport, de 571 de milioane de lei. Este cel mai mare buget aprobat în ultimii foarte mulţi ani pentru sport și sunt foarte fericit pentru această realizare. Avem o serie de obiective prioritare, cel mai important fiind finalizarea Strategiei, alături de primele măsuri cu impact privind digitalizarea sistemului, reformarea sistemului de specializare a antrenorilor, Liga de Aur sau finanțarea academiilor de fotbal pentru copii și juniori. Am toată încrederea că 2022 va fi cu adevărat anul renașterii sportului românesc performant și de performanță.” (Eduard Novak – Ministrul Sportului)

Citește si...

Rapid învinsă în decisiv ! Clasamentul și rezultatele etapei a 15-a

Redacția

Minaur întâlnește sâmbătă pe Gloria Bistriţa

Iulian A.

Clasamentul Diviziei A1 M după 14 etape

Redacția

Două transferuri la CSM Târgu Jiu

Vasile.M

Dinamo, eliminată în optimile Cupei CEV

Redacția

S-au stabilit meciurile din turul 2 al Cupei României la handbal feminin

Iulian A.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More