Ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul MTS, că se retrage din Guvern. „Vă anunţ că...
A debutat în handbal ca junior la echipa Metalul Hunedoara pentru ca apoi să ajungă la echipa Steaua București, unde s-a pregătit sub îndrumarea antrenorilor...
Primarul Mihai Chirica a inspectat joi lucrările de modernizare a suprafeței de joc de la Sala Polivalentă, lucrări începute la finele anului trecut. Conform graficului...
Aleksandar Boricic președintele Confederației Europene de Volei (CEV) și vicepreședintele Federației Internaționale de specialitate (FIV), Renato Arena vicepreședintele CEV, insoțiți de Gheorghe Vișan președintele Federației...
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis spre reexaminare, Parlamentului, Legea pentru aprobarea OUG nr. 38/2017 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, care...
Marius-Alexandru Dunca a fost numit în funcția de Ministru al Tineretului și Sportului, prin Decretul Președintelui României nr. 7/04.01.2017. Un an a trecut de când...
În ceea ce priveşte prioritizarea federaţiilor sportive, Marius Dunca a precizat într-un interviu acordat AGERPRES, că procesul este spre final. Astfel, 15 asociaţii sportive olimpice au...
Agenția Mondială Antidoping a întocmit și publicat lista substanțelor interzise pentru sportivi, valabilă cu începere de la data de 1 ianuarie 2018. În document sunt...
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More