Klaus Iohannis a cerut reexaminarea unei legi care îi vizează pe sportivii de performanţă

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis spre reexaminare, Parlamentului, Legea pentru aprobarea OUG nr. 38/2017 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, care vizează modalităţile prin care sportivii de performanţă îşi pot desfăşura activitatea sportivă.

Legea menționează și condiţiile în care administraţiile publice locale pot finanţa activităţile sportive, precum şi norme cu privire la administrarea sau folosinţa imobilelor care deservesc activitatea sportivă, baze şi instalaţii sportive, informează Mediafax.

Şeful statului argumentează că dispoziţii ale actului normativ se impun a fi reanalizate de către Parlament sub aspectul necesităţii asigurării clarităţii, preciziei şi predictibilităţii normei.

„Neclaritatea poate genera interpretări diferite şi o aplicare neunitară în practică. Astfel, deşi prin modificarea de la art. I pct. 1 al legii aflate la promulgare, legiuitorul a urmărit să instituie o posibilitate pentru sportivii de performanţă de a încheia cu o structură sportivă un contract de activitate sportivă şi nu o obligaţie, prin normele introduse la art. I pct. 2 al legii aflate la promulgare se poate interpreta că se instituie o condiţionare pentru sportivii de performanţă care îşi vor putea desfăşura activitatea doar dacă sunt autorizaţi de federaţia sportivă naţională pe ramură de activitate şi doar dacă această federaţie înregistrează contractul de activitate sportivă. De asemenea, din modul de redactare a acestor prevederi nu rezultă cu claritate care este scopul autorizaţiei emise de către federaţia sportivă pe ramură de activitate: fie autorizează sportivii de performanţă să îşi desfăşoare activitatea în urma înregistrării contractului de activitate sportivă, fie atestă calitatea de sportiv de performanţă în vederea încadrării veniturilor acestuia, obţinute din contractul de activitate sportivă, în categoria activităţilor independente”, se arată în cererea de reexaminare.

De asemenea, Iohannis precizează că prevederea care reglementează dreptul structurilor sportive de a primi, după caz, spre administrare sau în folosinţă gratuită, conform legislaţiei în vigoare, imobile care deservesc activitatea sportivă, baze şi instalaţii sportive este neclară, motivând că în actul normativ nu se face distincţie între bunurile proprietate publică şi bunurile proprietate privată ale statului sau unităţilor administrativ teritoriale.

Şeful statului atrage atenţia că structurile sportive şi persoanele juridice de drept privat nu pot primi în administrare sau în folosinţă gratuită bunuri proprietate publică. Totodată, Iohannis menţionează că, potrivit Codului civil, dreptul de administrare aparţine regiilor autonome sau, după caz, autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi altor instituţii publice de interes naţional, judeţean ori local, adăugând că tot potrivit Codului civil, dreptul de folosinţă asupra bunurilor proprietate publică se acordă, cu titlu gratuit, pe termen limitat, în favoarea instituţiilor de utilitate publică.

Legea transmisă la promulgare cuprinde şi dispoziţii referitoare la alocarea unor sume din bugetele locale pentru desfăşurarea anumitor activităţi sportive. În această privinţă, şeful statului susţine că dispoziţiile ar trebui incluse în capitole distincte, cu reglementări specifice, care să vizeze finanţarea acestor activităţi sportive, deoarece ele sunt introduse într-un singur capitol.

„Totodată, aceste reglementări referitoare la posibilitatea autorităţilor publice locale de a aloca sume din bugetele proprii către structuri sportive ar trebui corelate cu dispoziţiile referitoare la organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, în special cu cele care prevăd autonomia financiară a acestora exercitată pe baza şi în limitele prevăzute de Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001″, se precizează în cererea de reexaminare

 

Sportul unește oamenii – Cadoria
Sportul înseamnă sanatate