CFR Cluj s-a calificat în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor

Campioana României a trecut și de al doilea obstacol din drumul spre grupele Ligii Campionilor, calificându-se din dubla manșă cu Maccabi Tel Aviv. Urmează duelul cu Celtic, campioana Scoției!

Având avantajul golului marcat în tur, clujenii au început bine partida de la Netanya, cu o apărare avansată. Au presat și au avut o ocazie uriașă de a înscrie prin Rondon, în minutul 13, care nu a putut trimite din 3 metri, din cădere, în poarta goală.

Au înscris însă gazdele, în minutul 15, după un șir de erori în apărarea vișiniilor. Blackman a îndeplinit doar o formalitate, din apropiere, după o minge deviată din Omrani.

CFR nu s-a predat și a urcat repede în ofensivă, iar Bordeianu a obținut o lovitură de la 11 metri la doar două minute distanță. Culio (19) a transformat impecabil, pe centrul porții, sub transversală, și a adus liniștea în tabăra română.

Cu doar 3 minute înainte de a intra la vestiar, campioana României a început într-adevăr să se gândească la turul următor. Rondon s-a revanșat pentru șansa uriașă și a trimis în plasă balonul șutat de Culio și respins de goalkeeper-ul advers. 2-1 la pauză și calificarea părea jucată.

Totuși, Maccabi nu a renunțat la luptă și, după un asalt în startul părții secunde, a reușit să egaleze prin golul lui Cohen din minutul 48. Mult mai precauți în defensivă și profitând și de neinspirația adversarilor, clujenii au menținut rezultatul și au obținut calificarea, 3-2 la general.

În turul 3 preliminar vor întâlni pe Celtic, campioana Scoției, care a învins cu 7-0 la general pe Kalju din Estonia. Partidele se vor disputa pe 6/7 august, respectiv 13 august. Prima manșă va avea loc la Cluj-Napoca.

[themeum_category category=”handbal” layout=”carousel” title=”” maxpost=”9″]

Citește si...

Doliu în fotbalul românesc!

Redacția

Furați de voyo! Plătești FullHD vezi SD!

Iulian A.

Regula „5+6” se modifică din sezonul următor

Redacția

România va întâlni în premieră Canada, pe 5 septembrie

Redacția

A venit verdictul de la UEFA!

Redacția

A murit fostul selecționer al României, Christoph Daum

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More