Patru dintre cele mai în formă echipe ale campionatului, luptă la finalul săptămânii, la Mioveni, la Turneul final al Cupei României la volei masculin. După
Meciurile cu Croaţia din preliminariile Campionatului European 2024 reprezintă un nou început pentru echipa naţională de handbal feminin, care pleacă la drum cu un nou
Salariile restante către sportivi Clubului Sportiv Minaur Baia Mare vor fi onorate până la sfârşitul acestui an, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, primarul interimar al
SCM Craiova se pregătește pentru noul sezon din Liga Florilor la handbal feminin. Conducerea clubului a parafat primul transfer in vederea formării lotului pentru sezonul
CSM Târgovişte a câştigat Cupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe Rapid Bucureşti, îndecisiv, duminică seara, în finala găzduită de Sala Sporturilor
Universitatea Cluj s-a impus cu 3-1 sâmbătă seara în fața echipei CSU UVT Timișoara în meciul disputat în Sala Sporturilor „Horia Demian” contând pentru etapa a