Federaţia Română de Handbal a comunicat delegarea arbitrilor care vor oficia la Cupa României în meciurile din prima zi a competiţiei de la Târgovişte. Confruntarea
Real Madrid a câştigat Cupa Spaniei pentru a 19-a oară, după ce a învins cu scorul de 2-1 (1-0), formaţia FC Barcelona, în finala competiţiei. Golurile
Astra s-a calificat în finala Cupei României după ce a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), formaţia Petrolul Ploieşti, deţinătoarea trofeului, în
Pandurii Târgu Jiu a reziliat pe cale amiabilă contractul cu jucătorul Cristi Bud Clubul Pandurii Târgu Jiu anunţă oficial despărţirea pe cale amiabilă de Cristi
Octavian Morariu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR). „Sînt zece ani de cînd conduc acest for şi
Corona Braşov a reziliat pe care amiabilă, contractul cu antrenorul Ionel Gane, antrenor care a preluat echipa în luna septembrie a anului trecut. „Ne pare
Valentin Lemnaru, este liderul la zi al golgheterilor Campionatului National Liga 1, de la Universitatea Cluj, a reusit a treia “dubla” din acest sezon, ajungand
Noi modificări aduse sistemului de desfăşurare în campionatul feminin şi masculin din cadrul Diviziei A1. Acestea vor intra în vigoare începând din sezonul competiţional 2014-2015.
Cea de-a XIII-a editie a ALL STAR GAME a incins, marti seara, parchetul Salii Sporturilor „Horia Demian” din Cluj Napoca, stelele baschetului romanesc reusind sa
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More