Rezultatele etapei a 10-a in Divizia A1 de volei masculin sezonul 2013-2014. Victorie în trei seturi pentru voleibaliştii de la Zalău, în deplasarea de la
Serbia a învins Japonia cu scorul de 28-26 (10-13), vineri seara, la Nis, în meciul de deschidere al Campionatul Mondial de handbal feminin din Serbia,
Naţionala condusă de Tadici are adversare de calibru în grupa D, ale cărei jocuri se vor disputa la Novisad. Principala forţă este Ungaria, medaliată cu
Peste două zile, naţionala de handbal feminin a României va debuta în primul joc de la Campionatul Mondial din Serbia, contra reprezentativei Tunisiei. Tricolorele parcurg
Federaţia Română de Handbal va avea de anul viitor un nou sponsor, cu care înţelegerea s-a prefectat acum, în săptămâna premergătoare participării naţionalei feminine la
Naționala feminină de handbal a câștigat la scor ultimul meci de verificare înaintea Campionatului Mondial din Serbia, 28-18 (14-4) cu Angola, la Timișoara, cu trei
CSU Asesoft Ploiești a reușit să întreruptă șirul eșecurilor prin victoria înregistrată miercuri seara pe teren propriu în fața formației bosniace Igokea Akesandrovac, cu scorul
Aflata la prima participare in cupele europene din istoria clubului, CSM Oradea reuseste sa faca fata cu brio adversarilor din EuroChallenge si sa acumuleze puncte
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More