Naţionala de handbal feminin a României a debutat cu victorie, la Herning, vineri, de Ziua Naţională, în grupa E a Campionatului Mondial găzduit de Danemarca,
Naționala României își va afla sâmbătă, 2 decembrie, adversarii de la Campionatul European de anul viitor, găzduit de Germania. Tragerea la sorți are loc la
Selecționata României a debutat cu o victorie la Campionatul Mondial de handbal feminin care are loc în Danemarca, Norvegia şi Suedia, 44-19 (25-6) cu Chile,
Selecționata României a debutat cu o victorie la Campionatul Mondial de handbal feminin care are loc în Danemarca, Norvegia şi Suedia, 44-19 (25-6) cu Chile,
Cristina Neagu este accidentată și nu știe deocamdată dacă va putea evolua la acest Campionat Mondial, ultimul din cariera ei, după cum a anunțat sportiva.
Au trecut doar două zile de la startul Campionatului Mondial de handbal feminin și deja au apărut controversele legate de arbitraj. Bosniacii Amar Konjicanin și Dino
Franța şi Germania au câștigat joi, la debutul lor la Campionatul Mondial de handbal feminin, competiție care are loc în Danemarca, Norvegia şi Suedia. Franţa,
Mişcarea fizică, ne ajută să ne tonifiem corpul, să fim mai energici sau chiar să ne îmbunătăţim starea de sănătate. Exerciţii fizice uşoare, sau antrenamente
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More