Reprezentativa U17 a României va participa în perioada 5 și 9 iulie la Campionatul Balcanic de la Tirana (Albania). Echipa pregătită de Răzvan Parpală și
Clubul rapidist a anunțat transferul noului antrenor pe pagina de socializare. Tehnicianul face pasul spre Giulești de la Maccabi Haifa, echipă alături de care a
România își află joi adversarele de la Campionatul Mondial, ultimul CM al carierei pentru Cristina Neagu! Tricolorele sunt în urna a doua la tragerea la sorți.
Presa niponă a anunțat transferul coordonatorului Ryu Yamamoto, component al naționalei Japoniei la Dinamo echipă care a făcut câteva mutări importante iar noul sezon competițional
CSM Târgu Jiu și-a aflat programul din Liga Florilor, sezonul 2023-2024. Federația Română de Handbal a stabilit vineri, 30 iunie, programul viitoarei ediții din Liga
Vineri s-a efectuat tragerea la sorți a țintarului ediției 2023/2024 a Ligii Florilor. Prima etapă va avea loc pe 2 septembrie, iar handbalistele de la
Vineri la sediul Federației Române de Handbal s-a efectuat tragerea la sorți în vederea stabilirii programului ediției 2023/2024 a Ligii Florilor. Astfel, prima etapă, care
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More