Programul viitoarei ediții Liga Florilor a fost stabilit azi la sediul Federației Române de Handbal. Prima etapă se va desfășura pe 4 septembrie, iar cele
Liderul clasamentului mondial feminin la spadă s-a impus fără mari probleme în Carpathia Cup, competiție organizată la Rzeszów, în Polonia. Concurând alături de alte 30
Prima zi a Campionatului European de Atletism pe Echipe Liga 1 a adus două locuri secunde pentru reprezentanții României. Adelina Pănăeț a terminat pe locul
Naționalele Spaniei şi Poloniei au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), sâmbătă seara, pe Stadionul La Cartuja din Sevilla, în Grupa E a turneului final EURO
Alex Ciocan a fost ales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte ale Federaţiei Române de Ciclism. Noii vicepreşedinţi ai forului naţional sunt Carmen Băbăiţă şi Ştefan
Naționala Germaniei a învins Portugalia, campioana europeană en titre, cu scorul de 4-2 (2-1), sâmbătă, pe Fussball Arena din Munchen, într-un meci spectaculos din cadrul
Campionul olimpic Ryan Crouser a doborât, vineri, la Eugene (Oregon), recordul mondial al probei de aruncarea greutăţii, cu o performanţă de 23,37 metri, în timpul
Reprezentativa Ungariei a produs surpriza, prin egalul reuşit în faţa Franţei, campioana mondială en titre, 1-1 (1-0), sâmbătă, pe Puskas Arena din Budapesta, în Grupa
Clubul Ludogorets Razgrad a anunţat, joi, că l-a transferat pe atacantul Dorin Rotariu, ultima dată component al echipei Astana. În vârstă de 25 ani, Dorin
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More