Începută miercurea trecută NEREGULAMENTAR cu meciul Dunărea Brăila – Corona Brașov (scor 27-30), etapa a șasea a Ligii Florilor a continuat cu alte două jocuri.
Selectionatele de volei a României și-au aflat adversarele de la Campionatele Europene de anul viitor, în urma tragerii la sorți efectuate sâmbătă seara, la Bari
Președintele secției de handbal, Florin Verigeanu, a fost sancționat de de Comisia Centrală de Disciplină a Federației Române de Handbal pentru lovirea antrenorului echipei adverse,
George Buricea antrenorul celor de la SCM Poli Timișoara și selecționerul României, și-a aflat pedeapsa după conflictul pe care l-a avut cu Zoran Nikolic, jucătorul
Gloria Bistrița fără nicio șansă sâmbătă după-amiaza, în Liga Campionilor, în deplasarea de la Gyor, o înfrângere drastică, scor 33-18, după ce la pauză gazdele
Sâmbătă, 4 octombrie, Sala sporturilor “Dunărea” din Galați a fost gazda partidei dintre CSM din localitate și CS Minaur Baia Mare, joc din cadrul etapei