Cu mari datorii CSM Iași revine în „Liga Florilor”

CSM Iași a ajuns la 20 de puncte în clasamentul Diviziei fiind matematic promovată în liga națională feminină. CSM Târgu Mureș, echipa de pe locul al doilea, este și ea aproape de a-și primi biletul pentru „Liga Florilor”, fiind doar o chestiune de timp până când ardelencele vor promova și ele.

Datoriile clubului trecute cu vederea de FRH?

Vine întrebarea de 100 de puncte! Mai are CSM Iași datorii? Alea către jucătoare ;i staff? Prin luna ianuarie era vorba de peste 2 milioane de lei. Aici sunt deciziile Comisiei Centrale de Apel din data de 31 01 2026 din cadrul Federației Române de Handbal. Presa locală a informat mai multe nereguli la club.

„Antrenorii și jucătoarele care au semnat anul trecut contracte cu CSM Iași 2020 și nu au mai fost păstrate la echipă au depus memorii prin care au solicitat să încaseze drepturi financiare pentru perioada acoperită de acordurile încheiate cu Jalaboi, chiar dacă nu au jucat o secundă la trupa ieșeană. O parte dintre jucătoare și antrenori s-au adresat comisiilor FRH, o parte au deschis procese în instanțele civile. Deși CSM Iași 2020 a cerut FRH suspendarea luării unei decizii până la finalizarea anchetei DNA, comisiile federale au luat luna trecută primele hotărâri.” informa Ziarul de Iași

Paradoxul situației de la CSM Iași 2020 este că echipa își menține obiectivele de promovare în ciuda unei crize financiare profunde, marcată de datorii uriașe către foste sportive și staff-ul tehnic.
Iată principalele aspecte ale acestei situații contradictorii:
  • Promovare pe fond de scandal financiar
  • Datorii de sute de mii de euro
  • Sportive care au câștigat procesele: Printre cele care trebuie să primească sume considerabile se numără:
    • Kovarova Sara: ~365.000 lei net.
    • Bardac Valentina: ~534.000 lei net.
    • Gomes Barbosa Elaine: ~359.000 lei net.
    • Ștefania Lazăr: a somat clubul pentru restanțe de ~185.000 lei.

În clasamentul Diviziei A (play-off), formația CSM Iași se află pe primul loc, cu 20 de puncte din 10 partide, urmată de CSM Tg. Mureș, cu 18 puncte din 10 partide, CSM Roman și Știința Politehnica București, cu câte 10 puncte din 10 partide. Campionatul continua duminică, 26 aprilie, când gruparea ieșeană va evolua la Cluj, în compania Universității

În actualul sezon competițional nu retrogradează nimeni direct din „Liga Florilor”. Ultimele două clasate, locurile 11 și 12, vor merge la un baraj de menținere – promovare cu echipele de pe locurile 3, respectiv 4 din Divizia A. Barajul va avea loc în perioada 29 – 31 mai 2026, pe teren neutru.

La baraj, cele 4 echipe vor juca în sistem turneu, fiecare cu fiecare, urmând ca primele două să rămână / promoveze în „Liga Florilor”.

CSU Știința București și CSM Roman sunt în acest moment pe loc de baraj.

Citește si...

Rapid rămâne fără antrenor!

Redacția

Alba Blaj – Voluntari, 1-1 la general, în finala Diviziei A

Redacția

Diversiuni marca „ProSport” Fără rușine!

Redacția

Gică Hagi revine la echipa naţională!

Redacția

Volei Alba Blaj se impune în primul meci al finalei

Oana B

Știința Explorări Baia Mare a retrogradat

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More