Sârbul Nikola Rosic este al șaselea jucător transferat de echipa masculină de volei a Clubului Sportiv Municipal București, în această vară. În vârstă de 34
În luna septembrie, reprezentativa României dispută primele jocuri din noua competiție Liga Națiunilor UEFA. Pe 7 septembrie, de la ora 21:45, tricolorii întâlnesc, la Ploiești,
Simona Halep, ocupanta locului unu mondial, s-a calificat, în semifinalele turneului WTA de la Cincinnati (Ohio), după ce a obţinut două victorii în decurs de
Voleibaliștii zălăuani, se pregătesc pe plan local, pentru următorul sezon competițional, antrenați de Nikolay Jeliazkov și Bogdan Nicolae. Volei Municipal Zalău va participa până la începerea noului
Pe data de 17 august 2008 Constantina Diță a devenit campioană olimpică la Jocurile Olimpice care s-au desfășurat la Beijing.🥇 Atleta Constantina Diţă Tomescu a
Institutul Sportiv Român (ISR) a anunțat printr-un comunicat de presă, că România ocupă locul al doilea în privinţa sedentarismului, conform celui mai recent Eurobarometru întocmit
Elisabeta Lipă, Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, a făcut un apel către miniştrii Muncii şi Finanţelor să ajute conducerea Ministrului Tineretului şi Sportului în rezolvarea problemelor angajaţilor
Conducerea clubului SCM Universitatea Craiova a ajuns la o înțelegere cu Andrei Georgescu, coordonatorul a semnat un contract pentru următorul sezon competițional 2018-2019, informează site-ul
Conducerea clubului Volei Municipal Zalău a anunțat încă un transfer în vederea formării lotului pentru sezonul 2018-2019. Cel mai nou jucător cu care clubul a
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More