Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, a precizat la Bistrița, unde are loc în aceste zile Campionatul Mondial de Culturism și Fitness, că, deși se
Una dintre cele mai mari sportive și gimnaste din România și din lume. Nadia Comăneci, sportiva care a scris istorie în girmnastica internațională, împlinește duminică 56
România va găzdui Campionatul Mondial de handbal feminin Under20 din 2020, potrivit deciziei luate de Congresul Federației Internaționale de Handbal întrunit în Antalya. Mondialul de
Fostă componentă a naţionalei de handbal, Narcisa Lecuşanu a fost aleasă în funcţia de membru al Comitetului Executiv al IHF în cadrul Congresului Ordinar al
Reprezentativa U21 a României a remizat vineri seara, scor 1-1, cu selecționata similară a Portugaliei, în cea de-a cincea partidă a calificărilor pentru Campionatul European
Handbal Club Zalău a făcut un pas mare spre grupele Cupei EHF, prin victoria obținută cu scorul de 30-22 în fața echipei austriece Hypo Niederosterreich,