Cluj Arena la un pas de insolvență

Firma care administrează Cluj Arena nu a achitat nici o taxă şi nici un impozit, iar datoriile acumulate se ridică la 12 milioane de lei dupa patru ani de la inaugurare, Consiliul Judeţean a cerut falimentul stadionului.

În urma unui raport al Curţii de Conturi, societatea are de plătit primăriei 12 milioane de lei. Firma nu are banii, aşa că autorităţile locale vor să ceară insolvenţa sau falimentul.Reprezentanţii firmei nu sunt de acord şi spun că multe din bunurile stadionului s-ar pierde.In două săptămâni, consilierii locali se vor întâlni pentru a decide soarta stadionului.

Cluj Arena a fost inaugurată în octombrie 2011, iar fondurile au provenit de la Consiliul Judeţean şi de la Guvernul României.

Citește si...

Lupta politică transformă sportul dintr-un domeniu de excelență într-un câmp de bătălie pentru influență

Redacția

Primul nume pentru șefia ANS. PNL va prelua sportul?

Redacția

Bogdan Matei, forțat să plece din funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Sport

Redacția

Deputatul PNL Ionuţ Stroe, petiţie împotriva Legii Novak

Redacția

Handbalul, profesioniștii FRH și rețelele de socializare 

Iulian A.

La un an după moartea sportivei Iryna Glibko

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More