Comitetul Executiv al COSR, a decis suspendarea finanțării FR Schi-Biatlon

Comitetul Executiv al COSR a decis cu majoritate de voturi (un vot împotrivă și o abținere) într-o ședință mixtă (prezență fizică și online) suspendarea finanțării Federației Române de Schi-Biatlon până la prezentarea unui raport în care să dovedească faptul că a adoptat și implementat măsuri prin care să se asigure că situațiile generate în contextul participării României la JO Beijing 2022 în legătură cu neocuparea locului cotă la schi alpin și lipsa oficialilor la sărituri cu schiurile nu se vor repeta.

Raportul va avea ca obiectiv principal protecția sportivilor și a imaginii entităților care aparțin Mișcării Olimpice, urmând a fi supus analizei comisiilor de specialitate ale COSR și spre aprobare Comitetului Executiv al COSR.

Prin excepție, Comitetul Executiv COSR a hotărât astăzi să mențină finanțarea programelor pentru participarea la JO Beijing 2022 și FOTE Vuokatti 2022.

Federațiile sportive naționale sunt singurele care pot nominaliza sportivi eligibili pentru participarea la JO, iar COSR, în conformitate cu prevederile Chartei Olimpice, nu poate accepta sau refuza un loc cotă pentru JO fără acordul acestora.

În cazul locului cotă refuzat pentru lotul de schi alpin a României la JO Beijing 2022, COSR nu a primit nici o nominalizare din partea FR Schi-Biatlon.

Citește si...

Victorie în decisiv pentru Arcada pe terenul campioanei!

Redacția

Danemarca este noua campioană europeană. În România NU s-a transmis competiția la TV!

Oana B

Rapid învinsă în decisiv ! Clasamentul și rezultatele etapei a 15-a

Redacția

Minaur întâlnește sâmbătă pe Gloria Bistriţa

Iulian A.

Clasamentul Diviziei A1 M după 14 etape

Redacția

Două transferuri la CSM Târgu Jiu

Vasile.M

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More