Președintele Federației Române de Handbal, Constantin Din, a precizat că ordinul de ministru dat de Eduard Novak în 2022 impune obligativitatea cluburilor de a avea români în proporție de 40% dintre jucătorii aflați în raportul de joc și nu pe teren, lucru pe care echipele îl vor respecta, informează AGERPRES.
Din susține că ordinul Novak nu este clar și menționează că aplicarea unui procent de români de 40% dintre jucătorii aflați în teren la fiecare meci este imposibilă la handbal.
‘Ordinul Novak l-am introdus de la bun început în regulamentele noastre, am avut și sancțiuni pentru cluburile care nu au respectat prevederile lui. Inclusiv în acest sezon avem obligativitatea respectării lui, iar sancțiunile sunt la ANS. Procentul impus de ordinul Novak este de 40%. Însă ordinul nu este foarte clar. Iar justiția a spus să respectăm ordinul. Eu interpretez ordinul prin obligativitatea de a avea jucători români în proporție de 40% din numărul celor de pe raportul de joc, nu pe teren. Deci acești sportivi pot juca în meciul respectiv. Nu se menționează în ordin să fie 40% pe teren, domnul Novak în declarațiile sale așa sugera, pe teren, dar clarificări concrete nu sunt. Putea să modifice dânsul ordinul și să scrie ‘pe teren’, era simplu. Dar e incredibil de greu pentru handbalul românesc să aplice acest procent de 40% pe teren. Pentru că sunt schimbări multiple, rapide și permanente, când să le verifici, ce se întâmplă la eliminări și așa mai departe. Și cine verifică, pentru că arbitrii nu au timp să verifice numărul de pe teren, deci e foarte complicat’, a spus Constantin Din pentru sursa citată mai sus.
Constantin Din crede că ordinul Novak ar putea fi înlocuit cu un ordin al noului președinte al Agenției Naționale pentru Sport, Bogdan Matei, care să aducă clarificări.
Rămâne de văzut cum vor interpreta politicienii din handbalul românesc acest aliniat. După cum se vede , la noi în România totul este interpretabil.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis săptămâna trecută că ordinul Novak trebuie pus în aplicare în cadrul unui proces deschis de clubul Gloria Bistrița împotriva Agenției Naționale pentru Sport privind obligativitatea ordinului.
La 7 iulie 2022, Ministerul Sportului, Eduard Novak, anunța că începând cu sezonul 2022-2023 impune obligativitatea unei ponderi de 40% a sportivilor români la competițiile naționale în sporturile de echipă. Ulterior, ministrul Sportului, Eduard Novak, a mărit sancțiunile pentru cluburile care folosesc un procent mai mare de 60% de sportivi străini de la 3.000 la 30.000 și chiar 50.000 de lei pe meci. Mai multe federații naționale printre care FR de Fotbal și FR de Handbal au contestat ordinul de ministru, susținând că acesta încalcă principiul liberei circulații a forței de muncă, așa cum este prevăzut în Tratatul Uniunii Europene.