Constantin Gâlcă noul antrenor principal al echipei Steaua Bucureşti, după plecarea lui Laurenţiu Reghecampf la formaţia saudită Al Hilal. Campioana României, Steaua Bucureşti, a anunţat că fostul mijlocaş va prelua conducerea tehnică, el urmând să semneze un contract în cursul zilei de marţi.
„FC Steaua Bucureşti anunţă că antrenorul Constantin Gâlcă va fi noul tehnician al echipei noastre, acesta urmând să semneze, în cursul zilei de mâine, contractul care-l va lega de clubul nostru pentru perioada următoare. FC Steaua Bucureşti îl felicită pentru revenirea în curtea clubului pentru care a făcut performanţe extraordinare ca jucător şi îi doreşte să aibă parte de cât mai multe succese în calitatea de antrenor al campioanei României”, se arată pe site-ul steauafc.com.

