Corona Brașov a cucerit în premieră Cupa României

Corona Brașov a câștigat în premieră Cupa României la volei masculin, după ce a învins-o în finală pe SCM Zalău cu scorul de 3-1, sâmbătă, în Sala Polivalentă Alba Blaj, după un joc maraton cu multe faze spectaculoase. Corona a câștigat după două ore și 22 de minute de joc.

Spectacol total în finala de la Blaj

În primul set, Corona a jucat foarte bine cu Butler care a evoluat bine în atac, astfel braşovenii au câștigat primul set, 25-21.

În al doilea set Zalăul a început în forță şi s-a distanţat la 6 puncte, scor 18-12. Lică a cerut time-out iar blocajul Coronei a fost de netrecut. Braşovenii s-au impus în prelungiri, scor 26-24.

În setul trei, jocul a fost echilibrat. Zălăuanii au ratat nu mai puţin de şapte mingi de set însă s-au impus la final cu scorul 33-31.

Setul patru nu a avut istoric iar Corona a dominat de la un capăt la celălalt şi s-a impus la final cu scorul de 25-18.

Cei mai buni de la brașoveni au fost Ewoud Gommans și Andrei Melnikov, cu câte 18 puncte, Filip Kovacevic 13, Ștefan Lupu 11, James Beau Graham 10. De la zălăuani s-au evidențiat Bozidar Cuk (25 puncte), Oleksandr Buzdugan (17), Cole Gillis (10).

„Mă așteptam la o finală echilibrată, extrem de grea și așa a și fost! Zalăul și-a vândut scump pielea. Au un grup puternic, au avut un retur fantastic în campionat și un parcurs foarte bun în Cupa României. Noi am avut momente dificile, dar am știut să trecem peste ele. Momentul psihologic a fost câștigarea setului doi în care am revenit de la 12-18. Este ceva extraordinar să câștig că antrenor în primul sezon titlul, iar în al doilea an să câștigăm și Cupa României.

Laurentiu Lică

Zalăul rămâne cu trei trofee în palmares în Cupa României.

Citește si...

România și-a aflat adversarele de la EURO 2026!

Redacția

Gheorghe TADICI susține echipa lui Sorin Dinu și Ramona Farcău la conducerea FRH

Redacția

Zalăul s-a calificat în semifinalele Diviziei A1

Redacția

Cupa României merge la Zalău! Brașovul a încălcat regulamentul!

Redacția

Gloria Bistrița aproape de titlu național!

Redacția

Blajul, gazdă pentru finalele Cupei României 2026 la volei masculin și feminin

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More