Cosmin Contra: Obiectivul meu este câştigarea grupei în Liga Naţiunilor

Echipa națională a României s-a reunit dumincă, 27 mai, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, acolo unde selecționerul Cosmin Contra a programat o ședință de pregătire la care au participat 24 dintre cei 27 de jucători convocați.

„Sunt ultimele două meciuri de pregătire înaintea Ligii Naţiunilor care va începe în septembrie. Suntem încrezători că drumul început împreună va continua cu meciuri bune, cu agresivitate, cu atitudine. Sper din toată inima să continuăm rezultatele bune, să eliminăm greşelile de până acum şi să fim o echipă din ce în ce mai puternică. Pentru că acesta este drumul care ne va aduce calificarea la Campionatul European. Sunt mulţumit de adversarii pe care îi întâlnim în aceste amicale. Nu ştiu dacă se pliază pe profilul următoarelor competitoare, dar sunt adversari cu care am reuşit să jucăm. Am avut posibilitatea de a întâlni adversari mai slab cotaţi, dar care nu ne-ar fi pus în dificultate. Însă eu am nevoie de adversari care să ne pună probleme pentru că în Liga Naţiunilor Muntenegru şi Serbia sunt echipe puternice. Trebuie să ne obişnuim cu adversari puternici, să fim conştienţi că ne putem bate de la egal la egal cu ei şi să câştigăm. De aceea am ales să jucăm cu Chile şi Finlanda, pentru că vreau să ne pună în dificultate. Obiectivul meu este câştigarea grupei în Liga Naţiunilor. Aceste este primul obiectiv. Nu va fi uşor, sunt conştient de acest lucru, dar sunt încrezător că începând bine cu Muntenegru şi Serbia vom putea câştiga grupa”, a declarat Cosmin Contra pentru Agerpres.

Tricolorii vor disputa două partide amicale, pe 31 mai, la Graz, contra reprezentativei statului Chile, meci care va începe la ora 16:00 în Austria, 17:00 în România. Al doilea joc este programat pe 5 iunie, la Ploiești, pe arena „Ilie Oană”, contra Finlandei, partidă care va începe la ora 20:30. 

Echipa naţională de fotbal a României se menţine pe locul 32 în clasamentul FIFA, având un total de 737 de puncte, conform site-ului forului intercontinental.

Un impact major asupra clasamentului îl va avea Cupa Mondială din Rusia, care va debuta pe 14 iunie.

[themeum_category category=”stiri” layout=”carousel” title=”” maxpost=”9″]

Citește si...

25 de jucători convocați pentru „dubla” cu Cipru și Lituania din Liga Națiunilor

Redacția

Mircea Lucescu a condus prima ședință de pregătire la Mogoșoaia

Redacția

Modificare în lotul României pentru primele meciuri în noua ediție a Ligii Națiunilor

Redacția

Lotul României pentru primele meciuri în noua ediție a Ligii Națiunilor

Redacția

Mircea Lucescu este noul selecționer al Echipei Naționale a României

Oana B

Echipa națională de fotbal rămâne fără selecționer! Hagi a refuzat oferta!

Iulian A.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More