duminică, august 14, 2022

CRISTINA NEAGU: ”Încă avem șansa să intrăm în primii opt”

by Redacția

Între meciul cu Croația și cel cu Ungaria, Cristina Neagu a participat la o conferință de presă online în care a vorbit despre despre prestația la Campionatul European și despre obiectivele echipei naționale.

Luând în calcul accidentările, lipsa meciurilor de pregătire și situațiile generate de rezultatele la testările Covid, Cristina a făcut o clasare realistă: ”Daca nu ar fi fost acești factori, cred că am fi reușit să intrăm în primii 8. Înca avem această șansă”.

Căpitanul naționalei a adăugat: ”Obiectivul nostru este, de obicei, să intrăm în primele 6 locuri la fiecare turneu final. Știam și noi că ne va fi foarte greu pentru că s-au jucat puține meciuri în acest sezon. Apoi, înainte de plecare, am pierdut-o pe Crina, iar în Danemarca am pierdut-o și pe Laura. Nu a fost ușor să ne redresăm și, cu toate astea, cred că am fost destul de aproape și în meciul contra Germaniei, și contra Norvegiei, unde am jucat bine o mare parte din meci. Cel mai slab meci, într-adevăr, a fost cel împotriva Croației și nu pot să-mi explic exact ce s-a întâmplat, probabil s-a acumulat multă obolselă”.

Legat de turneul preolimpic din 2021, Neagu a declarat: ”În luna martie, avem turneul preolimpic pentru care am muncit foarte mult acum doi ani și care ne oferă această șansă imensă de a participa la olimpiadă. Îmi doresc enorm să ne calificăm la Jocurile Olimpice.”

În ceea ce privește următoarele meciuri cu Ungaria (14 decembrie) și cu Olanda (15 decembrie), Cristina Neagu consideră că este un mare dezavantaj faptul că între cele două partide este un interval mai mic de 24 de ore, ceea ce este insuficient pentru recuperare.

Despre prestația naționalei în meciul cu Croația, selecționerul Bogdan Burcea este de părere că ”România nu era sub valoarea Croației, însă spiritul este ceea ce ne-a lipsit. Deși fetele au fost încrezătoare înainte de meci, s-a dovedit că nu a fost de ajuns. Am clacat, atât jocul nostru defensiv, cât și cel ofensiv au fost lipsite de consistență. Practic, nu am arătat nimic care să ne facă să sperăm la un rezultat pozitiv, așa cum am făcut-o în meciurie anterioare, în care, chiar dacă atacul nu a funcționat la un nivel foarte bun, pe alocuri ne-am autodepășit în apărare și cred că acest lucru ne-a și adus în grupele principale.”

În opinia selecționerului nostru, cel mai important aspect în acest moment este mentalul echipei: ”Lucrurile bune trebuie subliniate, trebuie să ținem fruntea sus și să ne evaluăm corect.”

Citește și...

Acest site utilizează cookie-uri. Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul site-ului, pentru a analiza traficul și pentru a-ți asigura o experiență cât mai plăcută. Pentru a continua navigarea pe site-ul nostru, te rugam să îți exprimi acordul asupra folosirii acestora. Accept Mai multe detalii