CS Medgidia încheie campionatul pe locul patru, având în lot doar jucătoare autohtone

CS Medgidia încheie campionatul  pe locul 4, punând-o la încercare pe vicecampioana României din acest sezon, într-un meci decis în patru seturi în favoarea celor de la CSM Târgoviște.

CS Medgidia – CSM Târgovişte 1-3 (9-25, 24-26, 25-21, 23-25).

Un meci în care ne-am amintit de voleiul jucat la intensitate maximă, spectaculos, trăit la fiecare punct. Trei seturi decise la mai puțin de 4 puncte diferență, la finalul cărora Ioana Baciu a fost principala realizatoare cu 23 de puncte, urmată de Alexandra Trică cu 8. Un meci în care antrenorii au rulat aproape toate jucătoarele disponibile din lot, Medgidia mizând și pe jucătoarele mai puțin utilizate de-alungul sezonului, Bianca Albăstroiu începând ca titulară pe postul de coordonator și având 4 puncte dintre care trei au fost realizate cu serviciul și unul cu blocajul.

CS Medgidia încheie cu o calificare în CEV Challenge Cup pentru al doilea an consecutiv, un sezon în care a îndrăznit să alinieze jucătoare autohtone în totalitate.
FOTO CS Medgidia FOTO CS Medgidia FOTO CS Medgidia FOTO CS Medgidia FOTO CS Medgidia FOTO CS Medgidia FOTO CS Medgidia

Volei Alba Blaj a cucerit al șaselea titlu de campioană din istorie și a celebrat acest lucru cu o victorie în trei seturi împotriva medaliatei cu bronz a acestei ediții, CSO Voluntari. Partida a fost la discreția gazdelor, formație la care antrenorul Stevan Lubicic a trimis pe teren toate jucătoarele din lot.

Volei Alba Blaj – CSO Voluntari 3-0 (25-17, 25-14, 25-18).

 

Citește si...

Volei Alba Blaj și-a consolidat poziția de lider în Divizia A1

Redacția

Rezultate Memorialul „Sorin Pop”

C. Sabău

Întăriri la Volei Alba Blaj

Iulian A.

Anul Nou a adus un nou antrenor principal la Volei Alba Blaj

Iulian A.

Alba Blaj rămâne pe final de an fără antrenor principal

Ionuț Popa

CSM Lugoj, victorie pe terenul campioanei!

Iulian A.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More