CSM Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal feminin

CSM Bucureşti a câştigat Cupa României, după ce a învins-o pe SCM Râmnicu Vâlcea cu scorul de 34-26 (14-15), duminică, în finala desfăşurată în Sala Sporturilor din Mioveni.

CSM Bucureşti a cucerit trofeul pentru a cincea oară (2016, 2017, 2018, 2019, 2022), pierzând alte trei finale (2015, 2020, 2021).

Prima repriză a fost echilibrată, dar formaţia vâlceană s-a desprins la două goluri, 8-6 (min. 14), iar la pauză avea un gol în plus pe tabelă, 15-14. Vâlcea a avut un debut bun de repriză secundă, distanţându-se la trei goluri, 17-14 şi 18-15. A urmat un joc dezastruos pentru Vâlcea care în 12 minute a înscris doar un gol şi a reușit performanță să primească 11, astfel că CSM Bucureşti conducea în min. 47 cu 26-19.SCM, care sâmbătă a avut un meci de 80 de minute cu Rapid, în semifinale, nu a reuşit decât să limiteze proporţiile scorului până la final.

Neagu a marcat 12 goluri pentru CSMB, Emilie Arntzen 4, Malin Aune 4, Carmen Martin 4, iar de la vâlcence s-au remarcat Irina Glibko 6 goluri, Asma Elghaoui 5, Daria Bucur 5.

În meciul pentru bronz, Măgura Cisnădie a învins-o neaşteptat pe CS Rapid, cu 23-22 (10-10), golul victoriei fiind marcat de Elena Gjorgjijevska în min. 59.

Citește si...

Nicolae Luca ofensat la Cupa României care s-a disputat la Baia Mare!

Redacția

Cupa României: Decizii aiurea de arbitraj

Redacția

S-au stabilit sferturile Cupei României la handbal feminin

Redacția

S-au stabilit meciurile din turul 2 al Cupei României la handbal feminin

Iulian A.

S-au stabilit meciurile din turul I al Cupei României la handbal feminin

Redacția

Gloria Bistriţa pierde finala Cupei României

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More